Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova precizează că a analizat cu atenție declarațiile făcute de către directorul Serviciului de Informații și Securitate cu privire la implicarea Rusiei în eschivarea de la justiție a deputatului Alexandr Nesterovschi. Misiunea menționează că insinuările cu privire la presupusa ingerință în afacerile interne ale Republicii Moldova sunt nefondate și inacceptabile, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă, Ambasada precizează că nu a primit solicitări oficiale de asistență juridică din partea Moldovei în cadrul mecanismelor existente, inclusiv a tratatelor bilaterale.
„Îndemnăm partea moldovenească să se abțină de la speculații provocatoare și mizăm pe revenirea la un dialog pragmatic pe marginea întregii game de aspecte ale relațiilor bilaterale, care este în interesul fundamental al popoarelor statelor noastre”, se arată în comunicatul de presă al Ambasadei Rusiei.
Directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, a anunțată astăzi într-un briefing de presă că Federația Rusă l-a ajutat pe deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat recent la 12 ani de detenție, să se eschiveze de la închisoare. Cu o zi înainte de pronunțarea sentinței, acesta a intrat pe teritoriul Ambasadei ruse la Chișinău, iar apoi a fost transportat cu o mașină cu numere diplomatice în regiunea transnistreană, unde se află până în prezent, sub protecția directă a serviciilor speciale ruse.