Comisia juridică a avizat proiectul PL privind formarea fracţiunilor, dar fără votul PLDM

Comisia juridică, numiri şi imunităţi a avizat pozitiv proiectul de lege propus de către Partidul Liberal (PL) prin care se propune ca, după 10 zile de la formarea Parlamentului, să nu mai poată fi create fracţiuni parlamentare, transmite Info-Prim Neo. Proiectul a fost votat după un schimb de replici între liberal-democratul Tudor Deliu şi liderul PL, Mihai Ghimpu. Primul s-a împotrivit ca proiectul să fie inclus pe ordinea de zi a comisiei, invocând că nu s-a ajuns la o poziţie comună. La rândul său, Mihai Ghimpu a acuzat deputaţii din PLDM că fac jocul liderului grupului socialiştilor, Igor Dodon, care a sugerat că va crea o nouă fracţiune. „Este un interes pe care nu-l înţeleg. Noi suntem colegi de alianţă. Când fracţiunea Partidului Liberal votează pentru toate funcţiile colegilor de alianţă, dar pentru proiectele noastre nu se votează, atunci nu înţeleg. S-au deprins că tot cedăm, dar s-a terminat cu această poziţie”, a declarat Mihai Ghimpu. Într-un final proiectul a fost inclus pe ordinea de zi şi a primit avizul pozitiv al comisiei, cu votul deputaţilor din PL, PCRM şi PDM. Liderul fracţiunii PCRM, Maria Postoico, a declarat că deputaţii comunişti au susţinut acest proiect deoarece numai concurenţii electorali au dreptul să formeze fracţiuni. „Cei care se duc mai târziu, fugarii, nu sunt concurenţi electorali. Este binevenită această modificare”, a spus Maria Postoico. Comisia juridică a mai susţinut şi un alt proiect al PL, prin care se propune modificarea numărului de membri în Biroul Permanent, de la 13 la 14, astfel ca Partidului Liberal să îi revină doi membri. În prezent formaţiunea este reprezentată în Biroul Permanent doar de Ion Hadârcă. În legislatura a 19-a, au fost câţiva deputaţi comunişti care au părăsit fracţiunea, printre care Igor Dodon, Zinaida Greceanîi, Veronica Abramciuc, Vadim Mişin, Oleg Babenco, Tatiana Botnariuc şi Ion Cebanu. Igor Dodon declarat anterior că intenţionează să formeze o fracţiune parlamentară. O fracţiune poate fi formată de cel puţin 5 deputaţi.
  • replicile intre tudor deliu si mihai ghimpu.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.