Accident cu implicarea a 3 automobile în centrul capitalei
http://www.old.ipn.md/ro/accident-cu-implicarea-a-3-automobile-in-centrul-capitalei-7967_992434.html
Trei automobile au fost implicate joi, 1 septembrie, într-un accident rutier care s-a produs pe bulevardul Ştefan cel Mare din capitală. Din fericire şoferii au scăpat nevătămaţi, în schimb în preajmă s-a creat blocaj rutier.
Inspectorul Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutiere, Aurelia Mija, a declarat pentru Info-Prim Neo că şoferul în vârstă de 25 de ani din raionul Criuleni se deplasa cu un automobil de model BMW cu viteză excesivă pe bulevardul Ştefan cel Mare. În apropierea Centrului pentru Combaterea Crimelor şi a Corupţiei, şoferul a pierdut controlul volanului şi a ieşit pe contrasens, ciocnindu-se cu un automobil de model Lexus condus de un tânăr de 22 de ani, acesta find lovit din spate de un autoturism de model Kia condus de un şofer de 28 de ani care nu a respectat distanţa.
Potrivit poliţiei, preliminar vinovaţi de accident se fac şoferii automobilelor de model BMW şi Kia. Aceştia riscă o amendă de 1000 de lei şi 6 puncte de penalizare.