logo

Ajutoare de la stat pentru persoanele cu dizabilităţi


http://www.old.ipn.md/ro/ajutoare-de-la-stat-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-7967_994264.html

Peste 18 milioane de le vor fi alocaţi din Fondul republican de susţinere socială a populaţiei cu ocazia Zilei Internaţionale a peroanelor cu dizabilităţi. Ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă că în municipiul Chişinău 400 de mii de lei vor fi alocaţi pentru persoanele surdo-mute şi pentru nevăzătorii care deţin gradele de invaliditate I şi II şi nu au beneficiat pe parcursul anului de ajutor material, transmite Info-Prim Neo. Ministrul a menţionat că este la etapa de aprobare o nouă lege-cadru, care prevede incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi. În linii generale, proiectul prevede asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi la protecţie socială, asistenţă medicală, reabilitare, educaţie, viaţă publică etc. De asemenea, este prevăzută responsabilitatea autorităţilor centrale şi locale, precum şi locul organizaţiilor neguvernamentale în protecţia persoanelor cu dizabilităţi etc. „Aceste documente de politici ne vor oferi un mediu, un spaţiu şi angajamente pentru respectarea drepturilor acestor persoane”, a menţionat ministrul. Cu ocazia Zilei Internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi, Valentina Buliga, a spus că toate autorităţile de nivelul I şi II vor organiza acţiuni pentru sensibilizarea opiniei publice. În Edineţ, Leova, Soroca şi Orhei va fi lansat serviciul „Echipa mobilă”. În aceste raioane se vor desfăşura competiţii la probele de sport, mese rotunde, conferinţe etc. Şirul manifestaţiilor va finaliza la 3 decembrie, de Ziua persoanelor cu dizabilităţi, cu organizarea Festivalului „Aş vrea să fiu şi eu o stea”. Festivalul se va desfăşura în incinta Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”. În Republica Moldova sunt peste 179 de mii de persoane cu dizabilităţi, 15 mii dintre care sunt copii.