logo

Alexei Buzu: Reducerea șomajului și sprijinirea familiilor vulnerabile, prioritare în 2025


http://www.old.ipn.md/ro/alexei-buzu-reducerea-somajului-si-sprijinirea-familiilor-vulnerabile-prioritare-7967_1110320.html

După un an de reforme, ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, a tras linia și a făcut bilanțul activității în anului 2024. Ministrul a subliniat progresele înregistrate și provocările majore, incluzând reforma pieței muncii, combaterea muncii informale și reducerea sărăciei, toate fiind priorități esențiale pentru anul următor, transmite IPN.

Forța de muncă. Plasamente duble față de 2022

Una dintre principalele realizări ale ministerului în 2024 a fost reforma Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), care a dus la angajarea a peste 16 600 de persoane, un rezultat dublu față de 2022. „Asta înseamnă că ANOFM a reușit să plaseze aproape 39% din toți șomerii din țară. Este un progres semnificativ, dar avem în continuare multe de făcut. Obiectivul nostru pentru 2025 este ca toate persoanele apte de muncă să aibă acces la sprijinul necesar pentru a găsi un loc de muncă”, a explicat Buzu.

În plus, ministrul a menționat reducerea de 10 ori a numărului de șomeri care beneficiază de ajutor social, ceea ce demonstrează eficiența reformelor implementate. „În unele raioane, cum ar fi Ocnița, această reducere a fost de până la 26 de ori, iar în altele - de 12 ori. Aceasta înseamnă că tot mai multe persoane sunt susținute să treacă de la ajutoare sociale la locuri de muncă stabile”, a punctat ministrul muncii.

În ceea ce privește munca informală, Buzu a declarat că, deși au fost realizate progrese importante în 2024, munca la negru rămâne o problemă majoră. Inspectoratul de Stat al Muncii a identificat aproape 3 100 de persoane care lucrau fără contract de muncă, dintre care 80% au fost deja formalizate. „Este un pas important, dar mai avem de lucru. În 2025 vom intensifica controalele și vom face proceduri mai prietenoase pentru angajatori, astfel încât munca informală să fie combătută eficient”, a spus Alexei Buzu.

Sărăcia. Măsuri clare pentru familii vulnerabile

Ministrul a abordat și problema sărăciei, care rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru Republica Moldova. „În 2023, rata sărăciei a fost de aproximativ 30-39%, dar sunt convins că, grație măsurilor implementate, aceasta va scădea în 2024. Guvernul va continua să sprijine familiile vulnerabile, în special cele cu copii, prin programe de asistență socială și ajutoare mai generoase”, a promis Buzu.

În 2025 ministerul va extinde programele de formare profesională pentru persoanele aflate în dificultate financiară. „Vom integra măsuri de formare profesională în cadrul programelor de ajutor social. Vom sprijini mamele aflate în șomaj să beneficieze de formare, iar copiii lor să meargă la creșă. Acesta este un ciclu de intervenție care va contribui la reducerea sărăciei pe termen lung”, a spus ministrul.

Noi acorduri internaționale pentru diaspora

În ceea ce privește protecția socială, ministrul a anunțat semnarea unor acorduri importante pentru moldovenii din diaspora. „În 2024 am semnat un acord istoric cu Italia, iar în 2025 am început negocierea unui acord de protecție socială cu Canada și Franța, țări în care trăiesc comunități mari de moldoveni. Aceste acorduri vor permite conaționalilor noștri să beneficieze de mai multe prestații sociale, într-un mod simplificat și eficient”, a precizat Buzu.

Violența domestică și protecția copilului. Reformele continuă

În 2024 Ministerul Muncii a înființat Agenția Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței în Familie și asupra Femeilor, iar în 2025 va alinia serviciile de protecție la standardele europene. „Vom investi în creșterea capacității acestor servicii cu până la 30%, iar prevenția va fi o prioritate. Vom pilota modele de prevenție care vor analiza riscurile de violență în familii vulnerabile”, a precizat ministrul.

În ceea ce privește protecția copiilor, ministrul a subliniat măsurile luate pentru a sprijini familiile vulnerabile, cum ar fi majorarea indemnizației pentru naștere și instituirea unor programe de sprijin pentru copii până la vârsta de 2 ani. „Pentru 2025, ne propunem să dezvoltăm mai mult aceste servicii și să oferim sprijin direct celor care au cel mai mult nevoie”, a mai spus Alexei Buzu.

Ministrul le-a mulțumit echipelor de reformatori din Ministerul Muncii și Protecției Sociale și a subliniat că, deși există multe provocări, reformele implementate vor contribui la o schimbare reală în viața cetățenilor.