115 milioane de lei vor fi alocați din Fondul de intervenție al Guvernului pentru lichidarea consecințelor ploilor torențiale din acest an. Decizia a fost aprobată astăzi de Comisia pentru Situații Excepționale, transmite IPN.
Potrivit deciziei, vor fi alocate mijloace financiare pentru 54 de localități care au avut de suferit în urma ploilor torențiale cu vânt puternic și grindină din vara și toamna acestui an. Este vorba despre localități din raioanele Rezina, Hâncești, Florești, Telenești, Ialoveni, Strășeni, Cantemir și Leova.
Din aceste resurse urmează să fie reparate 160 km de drumuri publice deteriorate, 20 de podețe și canale de scurgere afectate, precum și restabilite acoperișurile unor instituții de învățământ.
De sprijin vor beneficia și 21 de gospodării din comuna Cania și satul Stoianovca, raionul Cantemir.