Autorităţile vor monitoriza cum este gestionat ajutorul social alocat familiilor vulnerabile
http://www.old.ipn.md/ro/autoritatile-vor-monitoriza-cum-este-gestionat-ajutorul-social-alocat-familiilor-7967_995352.html
Autorităţile publice locale vor căpăta împuterniciri să verifice cum sunt gestionaţi banii oferiţi familiilor în calitate de ajutor social de stat şi totodată, vor putea să implice beneficiarii de această prestaţie în lucrările publice. Despre aceasta a anunţat ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga în cadrul unei emisiuni radiofonice, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit ministrului, aceste acţiuni au menirea de a diminua dependenţa de stat a familiilor vulnerabile şi a le implica în activităţile comunitare. Actualmente, în Republica Moldova numărul familiilor care beneficiază de ajutor social este în creştere, în total fiind în jur de 72 de mii de familii.
Cuantumul mediu al acestei prestaţii a constituit anul trecut peste 800 de lei. În 2012 este prevăzută suma de 438 de milioane de lei pentru plata ajutorului social.
În Moldova ajutorul social se acordă în baza Legii cu privire la ajutorul social, iar din ianuarie 2011 s-a introdus ajutorul pentru perioada rece a anului – prestaţie adiţională ajutorului social.