logo

Bărbatul care a tras în colaboratorul CCCEC este reţinut


http://www.old.ipn.md/ro/barbatul-care-a-tras-in-colaboratorul-cccec-este-retinut-7967_989566.html

Procuratura Generală a dispus reţinerea pentru 72 de ore a bărbatului care a deschis focul şi a rănit un ofiţer al Centrului anticorupţie în timpul unei misiuni. Bărbatul este reţinut în izolatorul Ministerului Afacerilor Interne, a declarat pentru Info-Prim Neo şefa serviciului de presă al Procuraturii, Maria Vieru. Procuratura Generală a preluat urmărirea penală pentru a asigura principul obiectivităţii cercetării pe acest caz. Luni seara, 11 aprilie, un colaborator al CCCEC a fost împuşcat în cap în timpul reţinerii unei grupări care făcea contrabandă cu mărfuri aduse din Ucraina. Ofiţerul a ajuns la spital în stare gravă şi a suferit două intervenţii chirurgicale. Bărbatul care a deschis focul spune că ofiţerii CCCEC au dat buzna la el în casă, înarmaţi şi cu cagule pe cap, şi au început să-l bată pe fiul său. Pentru a-i opri, acesta a tras un foc de armă şi fugit după ajutor. Abia când s-a întors a aflat că a rănit un ofiţer al CCCEC. Incidentul s-a produs la Ştefan Vodă, satul Tudora. Dacă instanţa îl va găsi vinovat, bărbatul riscă până la 12 ani de închisoare.