Consiliul Coordonator al Audiovizualului a anunţat un concurs de selectare a proiectelor de emisiuni TV şi radiofonice care abordează subiecte de interes public. Concursul se va desfăşura în perioada 24 septembrie – 24 octombrie, iar proiectele selectate vor fi finanţate din sursele Fondului de susţinere a radiodifuzorilor, transmite IPN.
Concursul este destinat radiodifuzorilor care emit prin eter şi cablu în localităţile Republicii Moldova, cu excepţia municipiilor Chişinău şi Bălţi. „Prin acest concurs, Consiliul Coordonator al Audiovizualului urmăreşte să susţină şi să ofere o şansă reală radiodifuzorilor pentru a participa la Concursul Naţional de Televiziune şi Radio preconizat a fi inaugurat în anul 2014”, a spus Mariana Onceanu-Hadârcă, membrul CCA.
Potrivit regulamentului concursului, radiodifuzorii pot depune câte mai multe proiecte, dar va putea fi selectat unul singur.
Analiza dosarelor depuse şi deciziile finale vor fi luate de membrii CCA în cadrul unei şedinţe publice. Rezultatele concursului vor fi făcute publice nu mia târziu de 30 de zile din ziua încheierii procedurii de depunere a dosarelor.