logo

Chirurgii au reuşit să coase la loc antebraţul unui adolescent


http://www.old.ipn.md/ro/chirurgii-au-reusit-sa-coase-la-loc-antebratul-unui-adolescent-7967_985895.html

Chirurgii Spitalului de Urgenţă au reuşit să coase la loc antebraţul unui adolescent de 17 ani, amputat complet în această dimineaţă, 18 octombrie. Ambulanţa a fost chemată în jurul orei 9.00, în satul Măgdăceşti, Criuleni, a declarat pentru Info-Prim Neo medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Eufalia Negreaţă. Băiatul, de 17 ani, şi-a amputat accidental antebraţul cu o maşină de tăiat lemne. Două echipaje de la Urgenţă au efectuat manipulările necesare pentru a opri hemoragia, au pus mâna amputată într-un vas cu gheaţă şi au adus adolescentul la spital, unde deja era pregătită sala de operaţii. Intervenţia a început la ora 10.00. Iar la 17.00, 90% din antebraţ era deja cusut la loc. Eufalia Negreaţă spune că, dacă va avea noroc, băiatul şi-ar putea recupera mâna. Timpul va arăta dacă ţesuturile şi vasele s-au prins la loc.