logo

Conducătorii Comisiei republicane de BAC amendaţi pentru protecţionism


http://www.old.ipn.md/ro/conducatorii-comisiei-republicane-de-bac-amendati-pentru-protectionism-7967_1007011.html

Preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei republicane de evaluare a lucrărilor de bacalaureat la limba şi literatura rusă, sesiunea 2013, au fost sancţionaţi contravenţional de Centrul Naţional Anticorupţie, fiindu-le aplicate amenzi a câte 2000 de lei fiecare, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al CNA.

Sancţiunile vin după un control al Ministerul Educaţiei în cadrul căruia s-a constatat că aceste persoane au favorizat interesele a doi liceeni care au susţinut examenele de bacalaureat la limba şi literatura rusă.

Examinatorii ar fi identificat lucrările celor doi elevi şi le-au examinat într-un mod preferenţial. Acţiunea cade sub incidenţa prevederilor art. 3131 Cod contravenţional al R. M, „Protecţionismul”.

Potrivit legislaţiei, contravenţia dată se pedepseşte cu o amendă între 2000 şi 6000 de lei.