Timp de 4 zile, în cadrul expoziţiei „MoldMedizin & MoldDent”, care începe astăzi, 9 septembrie, la Moldexpo, medici practicieni cu diferite specializări vor oferi consultaţii medicale gratuite între orele 11.00 şi 17.30. Solicitat de IPN, şeful Direcţiei sănătate a Consiliului municipal Chişinău, Mihai Moldovanu, a declarat că pacienţii vor fi consultaţi după principiul: primul venit, primul servit. Nu este nevoie de programări anticipate.
Prima zi a expoziţiei se va desfăşura sub genericul: „Împreună spre o inimă sănătoasă”. Doritorii vor putea consulta medicul de familie, cardiologul, neurologul, dietologul, fitoterapeutul şi endocrinologul, dar şi medicul somnolog. Persoanele îşi vor mai putea măsura şi tensiunea arterială. În aceeaşi zi va avea loc o consiliere psihologică pentru reducerea influenţei factorilor de risc şi sporirea influenţei factorilor de protecţie pentru persoanele predispuse consumului de droguri, alcool şi fumat.
Agenda evenimentului cuprinde seminare şi mese rotunde în cadrul cărora se va discuta despre „10 paşi spre o inimă sănătoasă”. În faţa pavilionului central vor fi prezentate, începând cu ora 11.00 până la 17.00, exerciţii practice pentru o inimă sănătoasă şi vor fi distribuite materiale informaţionale privind promovarea alimentaţiei sănătoase şi activităţii fizice.
Miercuri, 10 septembrie, se va desfăşura sub genericul: „Pentru copiii noştri”. În această zi se vor putea face consultaţii la medicul pediatru, logoped, oftalmolog, ortoped, neurolog şi stomatolog. De asemenea, persoanele interesate vor consulta şi kinetoterapeutul, probleme de postura (scolioza, cifoze), talpă plată. Pe parcursul zilei se vor desfăşura seminare cu temele: „Copilul frecvent bolnav”, „Vestimentaţia corectă şi nedăunătoare”, „Ce este vaccinarea”, „Cum alegem jucăriile” etc.
Joi, 11 septembrie, va fi dedicată sănătăţii femeii. Specialiştii vor oferi consultaţii gratuite în dermatologie, cosmetologie, mamalogie, endocrinologie, cardiologie şi neurologie. Temele abordate în seminarele din această zi vor viza „Sindomul alcoolismului fetal”; „Particularităţile alcoolismului la femei”; „Femeia şi sarcina”; „Femeia şi diabetul”.
În ultima zi, 12 septembrie, se va reveni la genericul: „Împreună spre o inimă sănătoasă” şi vor putea fi consultaţi medicul de familie, dietologul, cardiologul, neurologul, fitoterapeutul şi psihologul. În această zi va putea fi consultat şi somnologul.