Demiterea lui Muruianu a fost neconstituţională, CC
http://www.old.ipn.md/ro/demiterea-lui-muruianu-a-fost-neconstitutionala-cc-7965_993111.html
Decizia Parlamentului de a-l demite pe Ion Muruianu din funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie a fost neconstituţională, a anunţat marţi, 4 octombrie, Curtea Constituţională.
Controlul constituţionalităţii hotărârii Parlamentului din 5 iulie curent a fost efectuat în baza sesizării deputaţilor comunişti Serghei Sârbu şi Artur Reşetnicov, transmite Info-Prim Neo.
„Se declară neconstituţională hotărârea Parlamentului din 5 iulie 2011 cu privire la eliberarea din funcţie a preşedintelui CSJ ca fiind neconstituţională. Prezenta hotărâre este definitivă şi intră în vigoare la data adoptării”, a declarat preşedintele interimar al CC, Valeria Şterbeţ, la sfârşitul şedinţei.
Judecătorul constituţional Alexandru Tănase nu a participat la examinarea sesizării, invocând că la momentul luării deciziei de demitere a lui Muruianu exercita funcţia de ministru al justiţiei şi făcea parte din grupul care a solicitat eliberarea din funcţie a acestuia. „Nu vreau să se creadă că acţiunile mele de atunci vor afecta decizia luată astăzi”, a declarat Alexandru Tănase, argumentându-şi demersul de retragere.
Autorii sesizării, Sergiu Sârbu şi Artur Reşetnicov, au menţionat după şedinţă că decizia Curţii este încă un semn că alianţa de guvernare îşi permite să nu respecte prevederile legii supreme a statului. „Cele trei partide de la guvernare au uzurpat până acum puterea şi continuă să o facă. Prin demiterea lui Ion Muruianu Parlamentul şi-a depăşit atribuţiile şi a încercat să submineze autoritatea sistemului judecătoresc”, a declarat Sergiu Sârbu.
Ion Muruianu a fost restabilit la 28 septembrie, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie, dar rămâne să exercite interimatul funcţiei, întrucât i-a expirat mandatul şi este anunţat un nou concurs pentru alegerea preşedintelui CSJ.