Din vara viitoare toate clădirile din Chişinău ar putea fi izolate termic
http://www.old.ipn.md/ro/din-vara-viitoare-toate-cladirile-din-chisinau-ar-putea-fi-7967_992641.html
Toate instituţiile publice, dar şi toate blocurile locative din municipiul Chişinău vor fi izolate termic, începând cu vara viitoare. Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat luni, 12 septembrie, în cadrul şedinţei de la Primărie că despre posibilitatea izolării termice a discutat săptămâna trecută în cadrul întrevederii sale cu preşedintele Băncii Europene de Investiţii, Philippe Maystadt, transmite Info-Prim Neo.
Edilul capitalei a menţionat că izolarea termică a tuturor blocurilor din municipiul Chişinău, reprezintă unul dintre cele mai mari proiecte care urmează a fi înaintat în câteva luni, iar o dată cu începerea sezonului cald să se purceadă la lucrări. Primarul capitalei a solicitat fiecărei direcţii şi preturi de sector să pregătească şi să prezinte până vineri informaţia privind cheltuielile necesare pentru fiecare clădire din subordinea sa. De asemenea, primarul, a menţionat că acest proiect va fi aplicat şi în suburbii.
Dorin Chirtoacă a precizat că izolarea blocurilor va contribui la economisirea agentului termic cu 40-50 de procente, ceea ce ar permite rambursarea creditului într-o perioadă reală.