Participanții dezbaterii publice desfășurată la IPN au readus în atenția publicului subiectul foametei organizate din 1946-1947, una dintre cele mai dramatice pagini din istoria recentă a Moldovei. Dezbaterea a reunit experți din diferite sfere care au discutat despre scopurile, autorii și dovezile caracterului organizat al acestei tragedii naționale, transmite IPN.
Potrivit Larisei Turea, autoarea volumului „Cartea foametei”, această perioadă nu a fost doar o calamitate naturală, ci o crimă organizată, planificată la nivel de stat. „Cartea a început să se scrie în anii '80, când până și cuvântul „secetă” era interzis. M-a costat 40 de ani de viață să finalizez această lucrare”, a declarat ea. În cele circa 600 de pagini sunt adunate sute de mărturii ale supraviețuitorilor, documente din arhive și dovezi care conturează imaginea unui plan sistematic de înfometare”, a spus ea.
Expertul permanent al proiectului, Igor Boțan a subliniat că foametea organizată nu a fost un accident sau o greșeală de guvernare, ci un mecanism al terorii în masă. „Scopul era să suprime reflexul libertății. Țăranii erau considerați materie primă pentru industrializarea și înarmarea URSS-ului. Li s-a luat tot pentru ca statul să poată vinde, să adune resurse materiale și ulterior să aducă specialiști străini”, a explicat el, adăugând că represiunea prin înfometare a fost un instrument aplicat de mai multe ori în istoria sovietică, inclusiv în Rusia, Ucraina, Kazahstan și Moldova.
Din perspectivă psihologică, foametea organizată a fost o metodă de reeducare prin umilință, a spus Ștefan Popov, doctorand în psihologie și președinte al Centrului de Cercetări Științifice în Psihologie. „Un om înfometat este un om ascultător, lipsit de energie și speranță. În timp, poate chiar dezvolta atașament față de agresor, într-un fenomen cunoscut ca sindromul Stockholm. Întreaga societate a fost traumatizată”, a explicat el.
În contextul politicii represive din anii ’40, Larisa Turea a amintit că în perioada 1944–1949 au fost adoptate peste 100 de hotărâri de stat privind predarea forțată a produselor alimentare. „Treceau prin sate și luau tot, fără niciun criteriu. Oamenii vindeau case pentru un sac de fasole. În unele sate din UTA Găgăuzia au murit până la 80% din locuitori. Au fost și cazuri de canibalism, dar istoria a preferat să nu păstreze aceste detalii”, a spus autoarea. Ea a adăugat că „au supraviețuit cei mai empatici, cei care s-au ajutat între ei. Nu cei care luau coșul cu porumb de sub capul copilului muribund”.
Foametea organizată a lăsat urme adânci nu doar în trupurile, ci și în conștiința colectivă a moldovenilor. Represiunea a dus la pierderea culturii materiale și spirituale. Potrivit Larisei Turea, „Basarabia și-a pierdut cultura. Oamenii s-au înstrăinat, și-au pierdut credința. Un supraviețuitor spunea că unicul Dumnezeu al oamenilor în acele timpuri era o bucată de pâine”.
Potrivit lui Igor Boțan, documentele de arhivă confirmă caracterul organizat al tragediei. „Într-o scrisoare adresată de Molotov lui Stalin, se arată că „achizițiile de cereale sunt cele mai importante”, iar țăranii – principala resursă. Adevărul despre foamete a fost ascuns sub cenzură totală timp de decenii”. Expertul a declarat că „acum știm destul de multe despre ce s-a întâmplat, dar cifrele exacte nu vor fi cunoscute niciodată. Oficial, se estimează că 10% din populație a murit, dar este posibil ca numărul să fi fost mult mai mare”.
Potrivit lui Ștefan Popov, vocile celor care cunosc sau au trăit urmările regimului totalitar comunist îndeamnă la reflecție și responsabilitate. El subliniază importanța discuțiilor deschise despre aceste evenimente, pentru ca societatea să conștientizeze gravitatea lor. La rândul său, expertul Igor Boțan atrage atenția că regimurile care au promis fericirea colectivă au generat, în realitate, suferință profundă, iar efectele disoluției acelui sistem se resimt și astăzi – de aceea, ministerele de profil trebuie să asigure o educație istorică autentică. Larisa Turea, de asemenea, pledează pentru întoarcerea la valorile umane și acțiuni colective mai puternice, afirmând că o simplă zi națională nu este suficientă și că este necesară inclusiv deschiderea unui muzeu care să păstreze vie memoria acelor vremuri. Doar prin asumare, solidaritate și cultivarea empatiei putem construi o societate cu adevărat conștientă, concluzionează cei prezenți, afirmă Larisa Turea.
Dezbaterea publică la tema „Scopurile, autorii și dovezile foametei organizate din 1946-1947”, este ediția a 47-a de dezbateri în cadrul ciclului de dezbateri „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.
