„Forumului Internaţional al Tinerilor creatori de teatru", la Chişinău
http://www.old.ipn.md/ro/forumului-international-al-tinerilor-creatori-de-teatru-la-chisinau-7967_998184.html
Regizori, scenografi, dramaturgi şi critici de teatru din 11 state vor participa, în perioada 6-14 iunie, la „Forumul Internaţional al Tinerilor creatori de teatru". Evenimentul vine să descopere lucrări de valoare ale tinerilor creatori de teatru din ţările CSI, Statele Baltice şi Georgia.
Ministrul culturii, Boris Focşa, a declarat că ideea fondării unei confederaţii interanţionale de teatru, a apărut în urma propunerii Fondului Interstatal de Colaborare Umanitară al Ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente.
„Este o idee minunată. Vom organiza mese rotunde, unde tinerii critici de teatru din mai multe ţări vor avea posibilitatea să-şi expună părerile vizavi de operele de teatru jucate în cadrul acestui forum”, a menţionat ministrul pentru Info-Prim Neo.
Boris Focşa a menţionat că pentru desfăşurarea forumului Ministerul Culturii a alocat 240 de mii de lei, iar încă 150 de mii de lei au fost transferaţi din bugetul de stat.
În cadrul forumului vor avea loc 13 spectacole, care vor fi jucate pe scenele mai multor teatre din Chişinău, precum Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”, Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov” şi Teatrul Naţional Satiricus „Ion Luca Caragiale”.