logo

Guvernul îşi propune instituirea unui serviciu de stat de supraveghere a sănătăţii publice


http://www.old.ipn.md/ro/guvernul-isi-propune-instituirea-unui-serviciu-de-stat-de-supraveghere-a-sanatat-7967_972664.html

Serviciul Sanitaro- Epidemiologic de Stat va fi reformat în Serviciul de Stat de Supraveghere a Sănătăţii Publice. Cabinetul de miniştri a aprobat miercuri, 19 noiembrie, concepţia acestei reforme. Scopul anunţat este eficientizarea serviciilor de sănătate publică, prin adaptarea acestora la noile necesităţi, precum şi optimizarea cheltuielilor în sănătate, sporirea calităţii şi accesibilităţii serviciilor de sănătate publică, transmite Info- Prim Neo . Larisa Catrinici, ministrul sănătăţii a spus că Serviciului de stat de Supraveghere a Sănătăţii Publice va fi organizat în două niveluri, păstrînd subordonarea pe verticală şi fiind dirijat de medicul-şef sanitar de stat, viceministru al sănătăţii. Nivelul întâi va cuprinde centrele raionale (municipale) de supraveghere de stat a sănătăţii publice, constituite în baza centrelor de medicină preventivă. O parte din acestea vor avea capacităţi extinse de expertiză profesională şi servicii de laborator, consultanţă practică şi metodică. Nivelul doi va include medicul-şef sanitar de stat, Direcţia de supraveghere a sănătăţii publice şi medicină preventivă din cadrul aparatului central al Ministerului Sănătăţii, Centrul Naţional de Sănătate Publică, constituit în baza Centrului Naţional Stiinţifico-Practic de Medicină Preventivă. Printre competenţele Serviciului de Stat de Supraveghere a Sănătăţii Publice ministrul sănătăţii a enumerat: prevenirea şi controlul maladiilor, informarea şi educaţia pentru sănătate, prevenirea traumelor, monitorizarea siguranţei alimentelor, elaborarea programelor de sănătate publică şi implementarea acestora etc. „Accentul va fi pus nu pe depistarea maladiilor şi tratarea acestora, dar pe prevenirea lor, pe mobilizarea rezervelor de sănătate a oamenilor. Pe această cale se orientează sistemele de sănătate din ţările UE, din lumea întreagă”, a declarat Larisa Catrinici. Potrivit deciziei guvernului, Ministerul Sănătăţii urmează, până la sfârşitul acestei luni, să prezinte proiectul legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, iar până la 30 decembrie să prezinte actele necesare pentru implementarea conceptului de reformare. În pofida ameliorării în ultimii ani a unor indicatori de sănătate, speranţa de viaţă constituie 58 de ani, fiind sub media înregistrată în statele UE, unde este de 78 de ani.