logo

În oraşul Cricova va fi inaugurată Aleea Domnitorilor


http://www.old.ipn.md/ro/in-orasul-cricova-va-fi-inaugurata-aleea-domnitorilor-7967_1019300.html

În oraşul Cricova, municipiul Chişinău, va fi inaugurată Aleea Domnitorilor. Contactat de IPN, primarul oraşului, Valentin Guţan, a menţionat, că intenţia este ca aleea să fie inaugurată pe 22 mai, când localitatea îşi sărbătoreşte hramul. Aleea Domnitorilor va aduna la un loc busturile din bronz a 10 domnitori de vază.

Valentin Guţan a subliniat că în prezent au loc lucrările de turnare în bronz a busturilor, iar costul lucrărilor respective se ridică la circa un milion de lei, fără lucrările de instalare şi amenajare. „Aleea Domnitorilor din Cricova va fi unică de acest gen din ţară. Nu avem o asemenea alee ca monument de for public. Avem ceva pe teritoriul Ministerului Apărării, dar este acces restricţionat”, a spus edilul.

Pe Aleea Domnitorilor vor fi intalate busturile lui: Alexandru Lăpuşneanu, Vasile Lupu, Mircea cel Bătrân, Grigore Ghica, Petru Rareş, Ştefan cel Mare, Dimitrie Cantemir, Mihai Viteazul, Alexandru cel Bun, Vlad Ţepeş, Alexandru Ioan Cuza.