logo

La 3 dintre benzinăriile percheziţionate s-au depistat încălcări


http://www.old.ipn.md/ro/la-3-dintre-benzinariile-perchezitionate-s-au-depistat-incalcari-7967_1004418.html

La 3 dintre benzinăriile percheziţionate miercuri, 3 aprilie, în capitală s-au depistat încălcări. La o staţie PECO s-a descoperit o diferenţă de minus 300 de grame de benzină la 50 de litri, la alta în rezervor au ajuns cu 650 de grame de motorină mai mult decât indica panoul electric la pompă, iar încă la una un sigiliu era rupt, a declarat pentru IPN directorul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului, Alexandru Cuzimuc.

Anterior poliţia a anunţat că şoferii plăteau pentru 20 de litri de combustibil, dar primeau în realitate 17-18 litri. Întrebat cum explică această diferenţă între datele Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului și cele anunţate de poliţie, Alexandru Cuzimuc, a spus că, probabil, oamenii legii operează cu cifre bazate pe unele sesizări pe care le-au avut. Acestea însă nu s-au confirmat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Poliţie al municipiului Chişinău, Adrian Jovmir, poliţiştii au ridicat, miercuri, de la benzinării o serie de documente care trebuie analizate, verificate şi acest lucru necesită timp. „Nu putem să anticipăm evenimentele. Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru înşelarea clienţilor. Numai după o analiză vom face concluziile necesare”, a mai spus Jovmir.

Potrivit normativelor în vigoare, la fiecare 50 de litri de combustibil se admite o diferenţă de indicatori de plus-minus 50 de grame.