La Chişinău va avea loc cea de-a 16-a ediţie a Festivalului-concurs de romanţe “Crizantema de Argint”
http://www.old.ipn.md/ro/la-chisinau-va-avea-loc-cea-de-a-16-a-editie-a-festivalului-concurs-de-romante-c-7967_968521.html
Între 21 şi 23 februarie la Chişinău, pe scena Teatrului Naţional “Mihai Eminescu”, se va desfăşura cea de-a 16-a ediţie a Festivalului-concurs de romanţe “Crizantema de Argint”, care va valorifica cele mai frumoase creaţii ale genului, transmite Info-Prim Neo.
Directorul Festivalului, Leonid Gorceac, susţine că ediţia din acest an este una deosebită prin faptul că la preselecţia pentru secţiunea interpretare au participat mulţi tineri bine pregătiţi.
La 21 februarie, începând cu ora 18.00, va avea loc concursul la secţiunea creaţie, unde vor participa 14 autori de romanţe, dintre care trei din România, din oraşele Iaşi, Ploieşti şi Târgovişte. În premieră, creatorii de romanţe vor fi acompaniaţi de Orchestra „Căruţa” dirijată de Gheorghe Creţu, cunoscut autor de romanţe.
La 22 februarie se va desfăşura concursul la secţiunea interpretare. Cei 15 interpreţi, inclusiv doi din Târgovişte, vor fi susţinuţi de Orchestra “Folclor” a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, dirijată de Petre Neamţu.
Preşedintele juriului pentru secţiunea interpretare este Mihai Munteanu, artist al poporului, solist al Teatrului Naţional de Operă şi Balet, iar preşedintele juriului la secţiunea creaţie este Constantin Rusnac, maestru emerit, laureat al Premiului de stat.
În cadrul Festivalului vor avea loc două recitaluri. La 21 februarie vor evolua în concert premianţii ediţiilor precedente ale Festivalului, iar la 23 februarie se va desfăşura Gala laureaţilor, cu participarea oaspeţilor din România: Traian Jurchelea şi Silviana Lungeanu, şi a interpreţilor consacraţi din Moldova: Mihai Munteanu, Margareta Ivănuş, Cristina Pintilie, Cristina Scarlat şi Viorica Moraru. De asemenea, în cadrul Galei va evolua şi deţinătoarea Marelui Premiu de la ediţia din anul trecut, Silvia Goncear.