logo

Lecturi publice la Librăria 9


http://www.old.ipn.md/ro/lecturi-publice-la-libraria-9-7967_978048.html

Editura „Cartier” a iniţiat un nou proiect – „Lecturi publice. Proza 9”, în care autorii vor putea prezenta personal cititorilor volumele care ies de sub tipar, citind din ele fragmente, răspunzând la întrebări şi discutând asupra tezelor promovate, transmite Info-Prim Neo. Directorul Editurii „Cartier”, Gheorghe Erizanu, spune că proiectul este o modalitate de promovare a cărţilor şi autorilor. „Vrem ca Librăria 9 să fie ca un spaţiu pentru lecturi publice şi nu un simplu magazin de cărţi, aici autorii vor sta faţă în faţă cu cititorii săi şi vor discuta despre cartea care o vor lansa, astfel promovând-o”, a subliniat Erizanu. „Pentru cea mai bună întrebare adresată de cititor autorului Editura „Cartier” oferă cadou cartea lansată”, a mai spus directorul editurii. Primul invitat a fost Constantin Cheianu, care şi-a prezentat ultima carte – „Sex & Perestroika”, dar şi „Totul despre mine!”, un alt volum editat acum câţiva ani la „Cartier”. „În aceste cărţi am mers pe filiera autobiografică, nu am inventat nimic, ci am mai ficţionat puţin, deoarece un produs ca acesta trebuie să fie interesant si şă-l ţină lângă el pe cititor”, a împărtăşit publicului Constantin Cheianu. Întrebat cum se simte atunci când merge pe stradă şi este recunoscut de oamenii care au citit aceste cărţi, Constantin Cheianu a răspuns simplu că la noi în Basarabia autorii trăiesc destul de confortabil indiferent ce ar scrie, însă mai puţin comod se simte în satul său natal Truşeni, despre care este scris în cartea „Totul despre mine!”. Lecturile publice nu constau doar într-o discuţie despre carte, autorii sunt întrebaţi care sunt părerile referitor la alte teme actuale în R. Moldova. Întrebat care este atitudinea sa privind numirea lui Boris Focşa în funcţia de ministru al culturii, ziaristul a spus: „Nu mă aştept la nimic bun de la noul ministru, dar nu numai din cauză că este un personaj antipatic şi certat cu cultura, dar pentru că în general orice om în această poziţie nu poate face nimic în Basarabia, unde cultura nu a ştiut să se impună după 1991. Nu putem să ne aşteptăm la absolut nimic bun”. În încheiere Constantin Cheianu a oferit autografe. Editura „Cartier” a vândut peste 250 de exemplare a cărţii „Sex & Perestroika” la preţ promoţional – cu reducere de 20%. La Librăria 9 au avut loc peste 20 de lansări de carte.