logo

Lipsă de cvorum la ședința CMC


http://www.old.ipn.md/ro/lipsa-de-cvorum-la-sedinta-cmc-7967_1036666.html

Ședința Consiliului municipal Chișinău programată pentru astăzi, 30 august, nu a avut loc din cauza lipsei de cvorum. Din 51 de consilieri aleși în sală erau prezenți doar 18. Primarul interimar al capitalei, Nistor Grozavu, a declarat că printr-o dispoziție suplimentară, după acceptul tuturor fracțiunilor, va fi stabilită o nouă dată a ședinței, transmite IPN.

Nistor Grozavu a spus că pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a CMC erau chestiuni ce trebuiau examinate de urgență. Acestea se referă la un acord de împrumut, iar pentru faptul că nu încep lucrările la proiectul vizat municipalitatea este taxată zilnic. Totodată, în lipsa votului consilierilor municipali nu poate fi instalată stația de epurare la gunoiștea din strada Uzinelor.

Consilierii liberali au condamnat gestul iresponsabil al consilierilor din PSRM și PPEM, care nu s-au prezentat la ședință, cu toate că erau prezenți în birourile fracțiunilor din cadrul Primăriei.