Locul 14 pentru Imboden la mondial
http://www.old.ipn.md/ro/locul-14-pentru-imboden-la-mondial-7967_988500.html
Rezultat excelent pentru sportivii moldoveni la Campionatul Mondial de schi alpin, care s-a încheiat duminică, 20 februarie, în Germania. În ultima zi a competiţiei, Urs Imboden s-a clasat pe locul 14 în proba de slalom printre cei 100 de participanţi, transmite Info-Prim Neo. El a fost cronometrat cu timpul de 1 minut 43,78 secunde. După prima parte a cursei, Imboden era pe locul 23, dar schiorul originar din Elveţia a reuşit o a doua încercare excelentă, unde s-a situat pe poziţia a 5-a.
Tot în proba de slalom a evoluat şi Georg Lindner. El însă nu a ajuns finală, clasându-se pe locul 57.
Evoluţii bune la mondiale a avut şi Mirko Deflorian. Italianul care reprezintă Moldova a participat la 4 discipline. La coborâre el a ocupat locul 33, la super-combinată – locul 14, iar la Super G şi slalom uriaş, el a abandonat.
La Campionatul Mondial din Germania, din cauza unei accidentări, nu a evoluat şi Christophe Roux.
Pentru prima dată în istoria sporturilor de iarnă, Moldova a avut tocmai 3 reprezentanţi la mondialele de schi alpin.