logo

Luna francofoniei la Chişinău


http://www.old.ipn.md/ro/luna-francofoniei-la-chisinau-7967_1033161.html

Ambasada Franţei în Republica Moldova, împreună cu Alianţa Franceză şi Agenţia Universitară a Francofoniei vor desfășura în luna martie, care este atribuită francofoniei, o serie de concursuri şi activităţi pentru elevi, studenți, dar şi pentru publicul larg. Programul a fost prezentat într-o conferință de presă la IPN.

Responsabila Reprezentanței Agenției Universitare a Francofoniei din Moldova, Roxana Ţurcanu, a comunicat va fi organizat un concurs de fotografie şi un concurs de realizare a clipurilor cu tema: „Şi în plus vorbesc franceză”. „Îi invităm pe partenerii noștri vorbitori de limbă franceză să reflecteze asupra modului în care pot valoriza faptul că pot vorbi franceză, asupra beneficiilor pe care le-au avut pentru că vorbesc franceză”, a menționat Roxana Ţurcanu.

În aceeași conferinţă de presă, consilierul pentru cooperare şi acțiune culturală al Ambasadei Franţei, Jeremie Petit, a anunţat că în data de 10 martie, la Muzeul Naţional de Istorie, va fi vernisată o expoziţie care va transpune în imagini cei 25 de ani de relaţii bilaterale între Franţa şi Republica Moldova.

„Este un proiect francez, dar sunt sigur că francofilii din Moldova vor fi bucuroşi să-şi amintească nu doar relaţia dintre aceste două state, dar şi de perioada Uniunii Sovietice, Perioada Interbelică şi Imperiul Ţarist”, a menţionat Jeremie Petit.

Sâmbătă, 4 martie, este dat startul unui nou proiect – „Siences en francais 2.0”. Nouă profesori din Franța se vor afla în următoarele șase luni în opt licee francofone din Republica Moldova pentru a preda discipline științifice în limba franceză, prin activități educativ-distractive.

Acţiunile lunii martie se desfășoară în contextul marcării la 20 martie a Zilei Internaţionale a Francofoniei. Moldova este parte a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.