Relațiile dintre consumatori și agențiile care oferă produse de vacanță vor deveni mai clare, potrivit unui proiect de lege privind modificările și completările în unele acte legislative în vigoare, aprobat de Guvern. Proiectul de lege prevede posibilitatea de revocare de către consumator a contractului privind achiziționarea produselor de vacanță în termen de 14 zile, transmite IPN.
La fel, proiectul prevede condițiile în care o persoană fizică are calitate de consumator a produselor de vacanță. Aceasta calitate intervine, când persoana respectivă este parte a unui raport civil, semnând un contract, în acest sens, cu o firmă, activitatea căreia este una de întreprinzător.
Totodată, proiectul de lege prevede posibilitatea de revocare de către consumator a contractului privind achiziționarea produselor de vacanță în termen de 14 zile. Dreptul de revocare se propune a fi exercitat prin notificarea profesionistului, fără obligarea consumatorului de a invoca un motiv. Totodată dacă proiectul de lege va fi adoptat de către Parlament s-ar putea să fie interzise plățile în avans efectuate de consumatori pentru produsele de vacanță. De asemenea, consumatorii nu vor acorda garanții bancare.
Un aspect importat al modificărilor și completărilor se referă la stabilirea normelor privind volumul de informație, pe care vor fi obligați profesioniștii să-l acorde consumatorilor privind produsele de vacanță oferite. Și anume informații exhaustive despre durata cazării, masa, alte servicii incluse în produsul de vacanță, precum și despre drepturile consumatorului, inclusiv dreptul de a revoca contractul. De asemenea, proiectul de lege prezintă formularele –tip ale unor documente, care vor fi semnate între consumator și profesionist.