logo

Marina Tauber, după neînregistrarea blocului Victorie: Este o decizie politică


http://www.old.ipn.md/ro/marina-tauber-dupa-neinregistrarea-blocului-victorie-este-o-decizie-8013_1106332.html

Deputata Marina Tauber, care urma să fie secretar executiv al blocului electoral „VICTORIE - ПОБЕДА”, susține că decizia Comisiei Electorale Centrale de a refuza înregistrarea acestuia este politică și reprezintă o comandă „venită de sus”. Potrivit ei, guvernarea încearcă cu orice preț să nu admită participarea echipei lui Ilan Șor la prezidențiale și la referendum, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, Marina Tauber a declarat că la ședința de sâmbătă  nu au fost invitați la CEC, iar la ședința de astăzi nu s-au prezentat intenționat „pentru a nu politiza” examinarea chestiunii.

Parlamentara a precizat că s-a invocat că denumirea blocului electoral ar coincide cu denumirea unui partid constituent. Dat nu coincide complet. „Un alt motiv ar fi transferul de imagine din partea domnului Ilan Șor. Aș vrea să-l întreb pe domnul Postica (vicepreședinte CEC, n.r.) dacă există vreo interdicție ca domnul Ilan Șor să susțină un partid sau alt partid, un candidat sau alt candidat?”, a întrebat retoric Marina Tauber.

„Noi cu siguranță nu ne oprim aici. Vom contesta această decizie la Curtea de Apel, conform tuturor procedurile legale existente”, a mai spus Marina Tauber

Comisia Electorală Centrală a refuzat înregistrarea Blocului electoral „VICTORIE - ПОБЕДА” pentru participare la referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de președinte al Republici Moldova din 20 octombrie.

Blocul urma să fie format de către Partidul Politic Partidul „Renaștere”, Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, Partidul Politic „Șansă” și Partidul Politic ,,Victorie”.