logo

Medicii de la Bălţi sunt îngrijoraţi de numărul mare al bolnavilor de tuberculoză


http://www.old.ipn.md/ro/medicii-de-la-balti-sunt-ingrijorati-de-numarul-mare-al-bolnavilor-de-tuberculoz-7967_1019037.html

Medicii de la Bălţi califică drept alarmantă situaţia privind îmbolnăvirea prin tuberculoză, chiar dacă în ultimii ani se înregistrează un număr în scădere de cazuri de TBC, transmite IPN.

Feodora Rodiukova, şefa Direcţiei sănătate de la Bălţi, afirmă că anul trecut morbiditatea prin tuberculoză a constituit 94,83 cazuri la 100 de mii de locuitori, cu 34,67 cazuri mai puţine ca 2013. Anul trecut au fost înregistrate 111 cazuri noi, printre care şi 3 copii afectaţi de această maladie.

Potrivit specialistului, în mare parte de tuberculoză se îmbolnăvesc persoane apte de muncă, cu vârsta de 25-45 de ani. Sărăcia, condiţiile insalubre şi indiferenţa faţă de propria sănătate continuă să provoace noi îmbolbăviri de TBC, în acest sens fiind necesară crearea unor condiţii de izolare a bolnavilor până la însănătoşire, a spus Feodora Rodiukova.

La 1 ianuarie 2015, la evidenţă în municipiul Bălţi erau 162 de bolnavi de tuberculoză.