Mihai Godea: Alegerile din 16 martie reprezintă un joc politic amoral
http://www.old.ipn.md/ro/mihai-godea-alegerile-din-16-martie-reprezinta-un-joc-politic-7965_996477.html
Mihai Godea, preşedintele Partidului Acţiunea Democratică, nu va participa la alegerile preşedintelui din 16 martie pentru că acestea – spune deputatul – reprezintă un joc politic amoral. Parlamentarul a comunicat, la un briefing de presă, că a fost contactat telefonic de către preşedintele interimar, Marian Lupu, care l-a invitat astăzi la şedinţa AIE, dar că sunt şanse minime să-şi schimbe poziţia, transmite Info-Prim Neo.
„Principalul argument pentru care nu vom participa la alegeri este simplu: Republica Moldova trebuie să fie un stat de drept, democratic, în care există dreptate şi pluralism politic. Actuala majoritate parlamentară nu a asigurat respectarea principiilor anunţate, s-a dedat la experienţe dubioase, a adus instituţiile statului la cel mai redus nivel de încredere înregistrat în ţară”, a menţionat Mihai Godea.
Potrivit parlamentarului, AIE a încercat diverse tertipuri de modificare a Constituţiei, a adaptat regulile alegerii preşedintelui pentru a asigura o situaţie juridico-politică convenabilă propriilor interese şi necesităţilor momentelor. „Au fost stabilite noi reguli de vot, neprevăzute de lege. Au fost aplicate proceduri neconstituţionale pentru alegerea preşedintelui şi altele”, a remarcat deputatul neafiliat.
Mihai Godea a subliniat că participarea la aceste alegeri ar însemna „semnarea unui cec în alb pentru ce va urma după alegeri”. „Evitarea alegerilor anticipate nu va determina reforme şi va conserva situaţia existentă cu care nu suntem de acord”, a subliniat deputatul.
Mihai Godea a remarcat că politicienii demonstrează în fiecare zi doar grija pentru propriile interese, pentru propriile principii şi valori, pentru propriul adevăr şi dreptate. „Noi suntem alftel. Pentru noi contează oamenii şi ţara. Alegerile din 16 martie reprezintă un joc politic amoral, sunt rezultatele înţelegerilor obscure dintre politicieni. Nu putem decât să le mulţumim că nu ne-au atras în aceste jocuri”, a declarat preşedintele Partidului Acţiunea Democratică.