logo

Moldova a căzut 12 locuri în clasamentul FIFA


http://www.old.ipn.md/ro/moldova-a-cazut-12-locuri-in-clasamentul-fifa-7967_994168.html

Naţionala de fotbal a Moldovei a mai coborât 12 locuri în clasamentul mondial al ţărilor, publicat miercuri, 23 noiembrie, de către Federaţia Internaţională de Fotbal, transmite Info-Prim Neo. Conform ierarhiei FIFA, tricolorii ocupă poziţia 135, cu 229 de puncte. În luna noiembrie, elevii antrenaţi de Gabi Balint au pierdut meciul amical cu Georgia, scor 0-2. Moldova nu a mai avut o clasare atât de joasă din mai 1998, iar cea mai slabă clasare, locul 149, Naţionala a înregistrat-o în 1994. Dintre adversarele Moldovei în campania de calificare pentru Campionatul Mondial, Anglia a urcat pe locul 5 în clasamentul FIFA. Muntenegru a coborât pe locul 51, Ucraina e pe 55, Polonia – pe 66, iar San Marino – rămâne pe ultima poziţie, 203. Lider în clasamentul FIFA este campioana europeană şi mondială, Spania, urmată de selecţionatele Olandei şi Germaniei.