logo

Monitorizare mai strictă a posturilor vamale de pe perimetrul transnistrean


http://www.old.ipn.md/ro/monitorizare-mai-stricta-a-posturilor-vamale-de-pe-perimetrul-transnistrean-7967_1029221.html

Conducerea Serviciului Vamal a dispus organizarea unei monitorizări mai stricte a posturilor vamale de pe perimetrul transnistrean. În cadrul unei vizite de inspectare în teritoriu, directorul general al Vămii, Vitalie Vrabie, a constatat că una dintre cele mai stringente problemele se referă la anumite porţiuni insuficient controlate, fapt care favorizează săvârşirea infracţiunilor de eludare a controlului vamal şi de eschivare de la achitarea plăţilor aferente, transmite IPN.

Şeful Serviciului Vamal a dispus intensificarea activităţii echipelor mobile, entitate care efectuează a doua linie de control, dar şi elaborarea unor mecanisme de interacţiune  cu reprezentanţii instituţiilor abilitate, care ar eficientiza considerabil activitatea de monitorizare a segmentului respectiv.

„Este esenţial să consolidăm capacităţile de combatere a fenomenului infracţional în această regiune. Serviciul Vamal, în calitatea sa de garant al securităţii statului, trebuie să intervină cu toate instrumentele de care dispune pentru a preveni orice tentativă de încălcare a legislaţiei vamale”, a declarat  Vitalie Vrabie.