A fost lansată o nouă iniţiativă de colaborare între Guvernul Republicii Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Un memorandum de înţelegere în acest sens a fost semnat astăzi, 22 octombrie, la Chişinău, de către prim-ministrul Iurie Leancă, în prezenţa şefei oficiului BERD în Republica Moldova, Julia Otto. Din partea BERD, documentul a fost semnat la Londra de către preşedintele băncii, Suma Chakrabarti, transmite IPN.
Premierul Iurie Leancă a declarat că Republica Moldova a făcut mai mulţi paşi spre o adevărată democraţie, care se bazează pe principiile economiei de piaţă, dar mai este mult de lucru. „Avem nevoie de mai multă transparenţă, de urgentarea reformelor pentru a asigura un mediu de afaceri mai bun, ca oamenii de afaceri, investitorii, să poată crea mai multe locuri de muncă, să poată impulsiona exporturile şi spori nivelul de viaţă în Republica Moldova”, a menţionat prim-ministrul.
Potrivit prevederilor memorandumului, va fi consolidată activitatea Consiliului Economic de pe lângă prim-ministru, iniţiativă lansată tot cu sprijinul BERD. De asemenea, va fi creat un mecanism independent pentru soluţionarea disputelor care apar între diferiţi agenţi economici, dar şi a disputelor dintre aceştia şi instituţiile statului, un fel de „ombudsman”, a explicat Iurie Leancă. Consiliul va examina cazurile de concurenţă neloială şi tratament discriminatoriu faţă de agenţii economici, fiind o alternativă instanţelor de judecată, unde soluţionarea litigiilor solicită mult timp şi mijloace financiare. BERD va oferi asistenţă tehnică suplimentară în domenii precum achiziţiile publice şi sistemul judiciar. Se va lucra împreună pentru a îmbunătăţi guvernarea corporativă în întreprinderile de stat şi pentru a dezvolta capacităţile asociaţiilor de business din Moldova.
Şefa Oficiului BERD în Moldova, Julia Otto, a menţionat că vor fi abordate problemele legate de transparenţă şi corectitudine. Vor fi create condiţii de concurenţă echitabilă pentru întreprinderile din Republica Moldova. „Suntem, bucuroşi să avem un dialog cu Guvernul pe marginea politicilor economice şi cele care vizează mediul de afaceri”, a subliniat Julia Otto.
BERD este cel mai mare investitor instituţional din Republica Moldova, cu investiţii de aproximativ 900 mln euro, în peste 100 de proiecte în infrastructură, susţinerea ÎMM, sectorul bancar, gospodăria municipală.