logo

ONG din Găgăuzia intenţionează să picheteze Parlamentul Republicii Moldova


http://www.old.ipn.md/ro/ong-din-gagauzia-intentioneaza-sa-picheteze-parlamentul-republicii-moldova-7965_1007724.html

Mişcarea obştească „Единая Гагаузия”  a adresat primăriei Chişinăului o cerere de organizare a unui miting de protest în faţa Parlamentului Republicii Moldova. Conducerea organizaţiei a declarat pentru IPN, că motivul nemulţămirilor ţine de  intenţia deputaţilor de la Chişinău de a adopta amendamente la Legea „Cu privire la finanţele publice locale”, care „afectează interesele autonomiei la formarea bugetului”.

Acţiunea este planificată pe 26 septembrie. Conform organizatorilor la ea vor participa aproximativ 400 de oameni.

După cum a comunicat anterior IPN, în conformitate cu noile amendamente la Legea Cu privire la finanţele publice locale în bugetul Găgăuziei vor rămâne 25% din impozitul pe venit al cetăţenilor şi 50% al persoanelor juridice, în loc de 100% ca în prezent. În plus, în bugetul autonomiei se propune să rămână doar o jumătate din veniturile din taxa pe valoarea adăugată şi accize. Modificările corespunzătoare au fost aprobate în două lecturi, iar pentru a intra în vigoare trebuie să fie aprobate în a treia şi ultima lectură. Potrivit specialiştilor din autonomie, în cazul intrării în vigoare a noilor relaţii inter-bugetare dintre Găgăuzia şi Guvernul Republicii Moldova, ponderea veniturilor proprii în bugetul autonomiei va scădea în anul următor cu 28%, în timp ce ponderea transferurilor de la trezoreria statului va creşte până la 72%. Reprezentanţii tuturor fracţiunilor parlamentare care reprezintă coaliţia de guvernământ şi-au exprimat anterior disponibilitatea de a reveni la proiectul de legi vizat, pentru a elimina eventualele deranjuri.