Pavel Cebanu a fost reales la şefia FMF
http://www.old.ipn.md/ro/pavel-cebanu-a-fost-reales-la-sefia-fmf-7967_1003161.html
Pavel Cebanu a obţinut al patrulea mandat de Preşedinte al Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal cu majoritate categorică de voturi, în cadrul celui de-al XI-a Congres ordinar al FMF, desfăşurat duminică, 3 februarie.
El a fost votat de majoritatea delegaţilor, 178. Opt delegaţi au fost contra, iar alţi doi s-au abţinut. Cebanu a fost singurul candidat la şefia FMF. Pentru a nu a încălca statutul FMF, congresul nu l-a admis pe Radu Rebeja, înregistrat iniţial cu statut de candidat provizoriu, să participe la alegeri.
„Eu mă conformez deciziei congresului. Mă aşteptam la aşa ceva, totul a decurs conform unui scenariu bine stabilit” a declarat Radu Rebeja.
„Aceste alegeri au fost ca un meci de fotbal. Acum se ştie rezultatul, el a pierdut. Radu s-a apropiat şi m-a felicitat. Trebuie să continuăm lucrul şi mai ales ce ţine de construcţia unui stadion naţional”, a spus Pavel Cebanu.
Singura schimbare majoră la conducerea FMF a fost numirea lui Ion Testemiţanu în calitate de vicepreşedinte. Fostul căpitan al selecţionatei Moldovei i-a luat locul lui Radu Rebeja şi va răspunde de echipele naţionale.
Preşedintele echipei Sfântul Gheorghe Suruceni, Valeriu Reniţă, a fost destituit înainte de termen din funcţia de membru al Comitetului Executiv al FMF. Unii delegaţi au fost la un pas de bătaie, pentru a calma spiritele a fost nevoie de intervenţia poliţiei.
La eveniment a fost prezent premierul Vlad Filat, dar şi Ioan Angelo Lupescu, director tehnic al UEFA.
Pavel Cebanu conduce fotbalul moldovenesc din februarie 1997.