logo

Pensionarii vor primi compensaţii pentru două luni


http://www.old.ipn.md/ro/pensionarii-vor-primi-compensatii-pentru-doua-luni-7967_986177.html

De luni, 1 noiembrie, pensionarii îşi pot ridica compensaţia socială pentru două luni, noiembrie şi decembrie, a declarat într-un briefing de presă, prim-ministrul Vlad Filat, transmite Info-Prim Neo. Compensaţiile, în mărime de 130 de lei, vor putea fi ridicate la oricare dintre filialele Băncii de Economii, nu şi la oficiile poştale cum se anunţa anterior. Beneficiarii de compensaţii trebuie să prezinte la bancă doar buletinul de identitate. În localităţile unde nu există filiale ale Băncii de Economii, lucrătorii băncii se vor deplasa personal, anunţând beneficiarii din timp. Compensaţii vor primi peste 521 de mii de pensionari care au un venit mai mic de 900 de lei lunar şi peste 33 de mii familii social-vulnerabile. În total, pentru achitarea compensaţiilor sociale în perioada rece a anului pentru noiembrie-decembrie sunt prevăzute 137 de milioane de lei. Această sumă deja este pe contul Băncii de Economii. „Vom continua să acordăm compensaţii şi în anul 2011, sumele respective sunt prevăzute în proiectul Legii bugetului pentru anul viitor. Iar de la 1 aprilie va urma o nouă indexare a pensiilor”, a menţionat Vlad Filat. Anterior, viceministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Vadim Pistrinciuc, a declarat că angajaţii bugetari vor primi compensaţii sociale după 1 ianuarie 2011, odată cu instituirea unui nou mecanism de calculare a acestora, în funcţie de venitul pe care îl are fiecare membru al familiei.