logo

Peste 70 la sută din populaţie crede că lucrurile merg într-o direcţie greşită, BOP


http://www.old.ipn.md/ro/peste-70-la-suta-din-populatie-crede-ca-lucrurile-merg-intr-o-directie-gresita-b-7967_1001680.html

72,1% din populaţia Republicii Moldova continuă să creadă că direcţia în care merg lucrurile în ţară este una greşită, arată Barometrul de Opinie Publică, prezentat marţi, 20 noiembrie. Ponderea persoanelor de această părere a scăzut nesemnificativ în comparaţie cu studiul din mai 2012, fiind, în acelaşi timp, cu peste 11 puncte procentuale mai mică faţă de noiembrie 2011, când a fost atins cel mai înalt nivel al nemulţumirii înregistrat vreodată în măsurările din cadrul BOP – 83,5%, transmite Info-Prim Neo. Populaţia rămâne preponderent nemulţumită de activitatea conducerii ţării în domeniile principale ale vieţii sociale. 92% din respondenţi sunt nemulţumiţi de salarii; 91% de locurile de muncă, iar 88% de nivelul de trai. De asemenea, 87% sunt nemulţumiţi de pensie; 86% de combaterea corupţiei etc. 33% din populaţie consideră că situaţia economică a rămas neschimbată comparativ cu anul trecut, iar 59% dintre respondenţi susţin că pe parcursul anului situaţia economică a devenit mai proastă. Ponderea acestora din totalul respondenţilor a crescut cu 12 puncte procentuale faţă de barometrul precedent. Referindu-se la perspectivele pentru anul viitor ale economiei naţionale, doar 18% din rspondenţi înclină spre aprecieri optimiste. Nu se aşteaptă la schimbări ale situaţiei economice în anul care vine 29% din respondenţi, iar circa 38% din populaţie priveşte cu suspiciune spre viitor, considerând că situaţia economică la anul va fi mai rea decât în prezent. Barometrul de Opinie Publică a fost realizat la comanda Institutului de Politici Publice de Centrul de Investigații Sociologice şi Marketing „CBS-AXA” în perioada 30 octombrie-12 noiembrie pe un eşantion de 1237 de persoane, eroarea maximă de eşantionare fiind apreciată de ±2,8%.