logo

Publicul ceh a savurat din tradiţiile şi vinul moldovenesc


http://www.old.ipn.md/ro/publicul-ceh-a-savurat-din-traditiile-si-vinul-moldovenesc-7967_986212.html

Peste 20 de companii producătoare de vin din Republica Moldova au participat la o sărbătoare a vinului moldovenesc în oraşul Praga. Evenimentul a avut peste 1300 de vizitatori, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ambasadei Republicii Moldova în Cehia. Cu această ocazie a fost inaugurat şi primul magazin specializat de vinuri moldoveneşti în oraşul Plzen. La festivitate au fost prezenţi reprezentanţi ai fabricilor din Moldova şi oameni de cultură care au contribuit la organizarea Zilelor Culturii şi Vinului Moldovenesc în Republica Cehă. Potrivit comunicatului misiunii diplomatice, la festivitate au fost expuse lucrările pictorului moldovean Teodor Buzu, a fost vernisată o expoziţie de fotografii cu imagini din Moldova. De asemenea, publicul a putut aprecia măiestria lui Constantin Moscovici, acompaniat de un colectiv artistic din Moldova. Zilele Culturii şi Vinului Moldovenesc în Republica Cehă s-au desfăşurat la sfârşitul lunii octombrie, la iniţiativa Ambasadei Republicii Moldova la Praga, de comun cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova şi importatorul băuturilor alcoolice din Republica Moldova „MoldVin CZ” în Republica Cehă.