Banca Națională anunță că în luna ianuarie anul curent, rata anuală a inflației a constituit 3%, în creștere cu 0,6 puncte procentuale față de luna precedentă și s-a aflat sub limita inferioară a intervalului de variație de ±1,5 puncte procentuale de la ținta de 5%, transmite IPN.
Rata anuală a inflației reprezintă creșterea prețurilor de consum într-o lună din anul curent, față de aceeași lună a anului precedent.
BNM notează că riscurile externe de natură inflaționistă sunt asociate majorării prețurilor internaționale la produsele alimentare, incertitudinii evoluției prețurilor la petrol și la gazele naturale, alături de accelerarea creșterii economice în regiune. Totodată, amânarea ajustărilor de tarife la serviciile reglementate, alături de expirarea taxelor vamale la importul unor produse din Ucraina, generează un impact dezinflaționist asupra evoluției ulterioare a inflației.
BNM estimează că rata anuală a inflației va avea o traiectorie ascendentă până în trimestrul trei al anului curent și se va afla în limitele coridorului de variație de ± 1,5 puncte procentuale de 5%, în corespundere cu prognoza inflației din Raportul asupra inflației nr.1, 2017.
Rata inflației lunare (care reprezintă creșterea prețurilor de consum într-o lună față de luna precedentă) a fost de 1,2%, ca urmare a majorării prețurilor la produsele alimentare cu 2,2%, a prețurilor la mărfurile nealimentare cu 0,9% și a prețurilor la servicii cu 0,3%.
Rata anuală a inflației de bază (ce reflectă trendul inflației excluzând efectele influențelor temporare şi tranzitorii) a înregistrat în luna ianuarie anul curent valoarea de 3,9%, în descreștere cu 0,6 puncte procentuale față de luna precedentă.