Un bărbat de 38 de ani, care transporta pasageri şi colete pe ruta Moldova – Italia, s-a plâns la poliţie că a fost ameninţat cu violenţă fizică şi că i s-au cerut bani ca să poată activa în continuare. Pentru că nu acceptat condiţiile celor care îl şantajau, a fost atacat, lăsat fără automobil, fără bani şi coletele pe care le transporta. Oamenii legii au iniţiat o cauză penală, identificând mai mulţi suspecţi, dintre care doi au fost reţinuţi, transmite IPN cu referire la Inspectoratul General al Poliţiei.
Bărbatul a povestit că persoane necunoscute l-au atacat în oraşul Torino din Italia, furându-i automobilul, 950 de euro şi coletele pe care urma să le aducă în Moldova, în valoare de circa 3500 de euro. Incidentul a avut loc în vara anului trecut. În cadrul cercetărilor poliţieneşti, au fost identificaţi organizatorii şantajului, trei proprietari de rută Moldova-Italia, care au apelat la trei executori, cu vârste cuprinse între 21 şi 27 de ani. Doi suspecţi sunt reţinuţi. Urmează ca procurorii să ceară mandate de arest şi pentru ceilalţi.
Pe acest caz a fost deschisă o cauză penală pentru şantaj în proporţii deosebit de mari, prevalând infracţiunea mai gravă. Lucrurile furate au fost returnate. Potrivit legislaţiei, persoanele culpabile de săvârşirea unui şantaj în proporţii deosebit de mari riscă privaţiune de libertate de la 13 la 15 ani.