Republica Moldova a semnat un nou program de cooperare cu ONU
http://www.old.ipn.md/ro/republica-moldova-a-semnat-un-nou-program-de-cooperare-cu-onu-7967_1002319.html
Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, şi Echipa de Ţară a ONU, au semnat astăzi, 20 decembrie, Planul de Acţiuni prin care au lansat un nou program de cooperare „Spre unitate în acţiune: Cadrul de Parteneriat ONU - Republica Moldova” pentru 2013-2017, transmite Info-Prim Neo.
Premierul Vlad Filat a declarat că ajutorul financiar acordat Republicii Moldova prin intermediul acestui program este de 218 milioane de dolari SUA. Cadrul de parteneriat se axează pe 3 piloni tematici. Primul se axează pe guvernarea democratică, justiţie, egalitatea şi drepturile omului. Al doilea pilon se referă la dezvoltarea umană şi incluziunea socială, iar al treilea pe mediu, schimbările climatice şi gestionarea riscului de dezastre naturale.
„Acest document reflectă întocmai reformele de dezvoltare ale Republicii Moldova, aşa cum sunt fixate în planul de activitate al Guvernului şi în Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. De la începutul prezenţei Fondului ONU în Republica Moldova, valoare estimativă a ajutorului financiar acordat prin intermediul programelor implementate este de 280 de milioane de dolari SUA. La momentul actual se implementează 112 de proiecte şi iniţiative. Trebuie să începem să măsurăm volumul asistenţei nu doar în bani, ci în oameni şi destine îmbunătăţite”, a mai specificat premierul.
În acelaşi context, coordonatorul rezident ONU în Moldova, Nicola Harrington-Buhay, a declarat că este convinsă că până în 2017, când expiră Planul de Acţiuni, Moldova va avea succese în aspiraţiile sale europene, dezvoltarea umană şi drepturile omului, precum şi capacităţi naţionale depline pentru a avansa. „Un lucru rămâne cert pentru totdeauna – Moldova este şi va rămâne un membru foarte important al familiei globale ONU”, a subliniat Nicola Harrington-Buhay.
Organizaţia Naţiunilor Unite şi-a stabilit prezenţa în Republica Moldova imediat după aderarea Moldovei la ONU în 1992. Pe teritoriul Republicii Moldova sunt peste 20 de agenţii specializate, fonduri şi programe ONU.