Doi bărbaţi din oraşul Drochia au fost reţinuţi, fiind suspectaţi că ar fi şantajat şi ameninţat cu moartea două persoane. Potrivit poliţiei, suspecţii au dus una dintre victime într-o pădure, au bătut-o şi au impus-o să-şi sape groapa. Victima a scăpat doar după ce le-a promis infractorilor bani, transmite IPN.
Inspectoratul General al Poliţiei menţionează că bărbaţii le cereau victimelor fără nici un motiv sute de euro. La 20 februarie curent, suspecţii au primit prin şantaj trei mii de lei. În cadrul investigaţiilor, s-a stabilit că bănuiţii, pentru a impune victima să le transmită suma de bani, i-a aplicat lovituri, după care a dus-o într-o pădure, unde i-a dat un hârleţ ca să-şi sape groapa. În schimbul promisiunii că le va da banii, victima a fost lăsată să plece.
În aceeaşi zi, în preajma unui atelier de reparaţie auto, a fost reţinut în flagrant delict, unul dintre suspecţi în timp ce primea mijloace în sumă de 2300 de lei de la victimă. Suspectul a fost anterior condamnat pentru mai multe genuri de infracţiuni.
Conform legislaţiei, persoanele culpabile de şantaj se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 10 ani şi amendă în mărime de la 30 de mii la 40 de mii de lei.