logo

Se anunţă concursul „Premiul pentru tineret ediţia 2013”


http://www.old.ipn.md/ro/se-anunta-concursul-premiul-pentru-tineret-editia-2013-7967_1006932.html

Ministerul Tineretului şi Sportului anunţă concursul „Premiul pentru tineret ediţia 2013”. Premiul se decernează anual pentru realizări şi performanţe deosebite ale tinerilor în domeniul cultural-artistic, tehnico-ştiinţific, activism civic şi se acordă, cu prilejul Zilei Naţionale a Tineretului, din a doua duminică a lunii noiembrie, transmite IPN.

Premiul se acordă cetăţenilor Republicii Moldova (inclusiv  pentru grupuri de cetăţeni din cel mult 5 persoane), cu vârsta cuprinsă între 16-30 ani. Dosarele înaintate la concurs sunt analizate de către Comisia de Examinare (experţi, specialişti în domeniu).

Învingătorilor li se înmânează un trofeu, diploma de confirmare a titlului de Laureat al Premiului pentru tineret şi un premiu bănesc în sumă de 12 mii de lei.

Materialele lucrărilor înaintate la concurs urmează a fi prezentate până la 19 octombrie.