Un adolescent aruncat de pe bicicletă a fost spitalizat cu traumatism cranio-cerebral deschis
http://www.old.ipn.md/ro/un-adolescent-aruncat-de-pe-bicicleta-a-fost-spitalizat-cu-7967_981924.html
Un adolescent de 17 ani, aruncat de pe o bicicletă, a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral deschis. Accidentul s-a produs pe bulevardul Traian din capitală, a comunicat pentru Info-Prim Neo medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă, Maria Şamatailo.
Băiatul a intrat cu bicicleta într-o maşină care a frânat brusc şi a fost aruncat pe asfalt. Ambulanţa l-a transportat la spitalul pentru copii „Valentin Ignatenco”.
Cu un traumatism al coloanei vertebrale a fost internat la Spitalul de Urgenţă un tânăr de 22 de ani, lovit de un automobil la intersecţia străzilor Vadul lui Vodă cu Meşterul Manole.
La acelaşi spital a ajuns un bărbat de 49 de ani, care a alunecat de pe acoperişul casei sale din sectorul Botanica şi a căzut de la înălţimea de 3 metri. Bărbatul a suferit comoţie cerebrală.
O femeie de 30 de ani, lovită de o maşină pe trecerea de pietoni la intersecţia străzilor Hânceşti şi Academiei, a suferit fractură de gambă.
Vineri şi în noaptea spre sâmbătă, 17 aprilie, medicii Serviciului de Urgenţă din capitală s-au deplasat pe 712 adrese. Au fost înregistrate 59 de cazuri de infecţii virale acute, 63 de cazuri de traumatism, 6 ictusuri cerebrale şi 22 naşteri. Doi bărbaţi şi o femeie au decedat subit.