Un avocat britanic explică riscurile adoptării proiectului Legii pentru prevenirea şi combaterea discriminării
http://www.old.ipn.md/ro/un-avocat-britanic-explica-riscurile-adoptarii-proiectului-legii-pentru-prevenir-7967_973478.html
Un avocat britanic recomandă autorităţilor de la Chişinău să nu includă sintagma „orientare sexuală” în proiectul Legii pentru prevenirea şi combaterea discriminării. În caz contrar, spune acesta, populaţia R. Moldova va suferi consecinţe nefaste în educarea tinerei generaţii, transmite Info-Prim Neo.
Alex Spak, care este membru al Comunităţii Juriştilor Creştini din Marea Britanie, a spus marţi, 13 ianuarie, într-o conferinţă de presă la Chişinău că R. Moldova riscă să urmeze scenariul Marii Britanii, care a adoptat o prevedere similară, căsătoria fiind pusă pe acelaşi cântar cu convieţuirea dintre două persoane cu acelaşi sex, care este numită parteneriat civil.
„Odată cu adoptarea legii în varianta actuală, autorităţile vor fi obligate să promoveze această egalitate şi în instituţiile de învăţământ. Copiilor, cu vârsta cuprinsă între 9-12 ani, le poate fi influenţată sexualitatea lor prin educaţie. Dacă acestor copiii li se va spune că homosexualitatea este normală şi sănătoasă, atunci ei vor rămâne cu o confuzie pentru întreaga viaţa”, a explicat avocatul.
Alex Spak spune că o atare legea permite lesbienelor care vor să aibă copiii să o facă prin intermediul fertilizării în vitro, „lucru care într-un final refuză copiilor dreptul de a avea un tată”. „Clinica care va efectua inseminarea nu va fi obligată să identifice tatăl. Acesta va fi înlocuit cu un donator. Copilul care se va naşte nu va avea dreptul niciodată să-şi cunoască tatăl biologic. Şi aceasta se întâmplă în momentul în care societatea este atât de disperată după „taţi”, spune avocatul.
Spak mai spune că, după aprobarea legii, există riscul să apară şi tendinţa de a elimina vârsta consimţământului – vârsta de la care copilul poate avea relaţii sexuale. „Acest lucru care va fi justificat simplu: Nu este nici o problemă dacă adulţii întreţin relaţii sexuale cu copii, în momentul în care acest lucru este sănătos”, a menţionat avocatul britanic.
Anterior reprezentanţi ai mai multor organizaţii neguvernamentale şi religioase au protestat împotriva proiectului Legii cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării. Aceştia spun că adoptarea legii ar duce la demoralizarea societăţii.
Legea este parte a proiectului “Promovarea politicilor ne-discriminatorii în Republica Moldova”, care are un buget de 62 mii euro şi este finanţat de Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Suedia şi Institutul Societăţii Deschise din Budapesta.
Membrii Coaliţiei pentru Apărarea Familiei şi Moralităţii (CAPFM) din R. Moldova declarau anterior în conferinţe de presă că introducerea noţiunii de „orientare sexuală” în proiectul de lege, oferă minorităţile sexuale toate drepturile la pachet, punând în pericol instituţia familiei. Statul va da undă liberă minorităţilor sexuale să pătrundă în instituţiile de învăţământ, în acest mod având posibilitatea de a fi foarte aproape de copii şi având şansa de a-i influenţa, manipula sau chiar racola pentru a-i implica în practicarea relaţiilor sexuale.
Avocatul Alex Spak este în vizită în R. Moldova la invitaţia Coaliţiei pentru Apărarea Familiei şi Moralităţii.