Angajaţii Judecătoriei Centru şi cei ai Preturii Centru, care se află în aceeaşi clădire, au fost evacuaţi marţi seara, 23 decembrie, după ce un bărbat a sunat la judecătorie şi a comunicat că una din sălile de şedinţe este minată. Într-un final, alerta cu bombă s-a dovedit a fi falsă, a declarat pentru IPN şeful adjunct al Direcţiei Poliţie a municipiului Chişinău, Silviu Muşuc.
Apelul a fost efectuat aproape de ora 17.00. La faţa locului s-au deplasat geniştii, care au verificat toate birourile, dar nu au depistat niciun explozibil.
În prezent se efectuează cercetări pentru identificarea făptaşului. Dacă va fi găsit vinovat de „comunicarea mincinoasă cu bună-şiinţă despre actul de terorism”, bărbatul riscă amendă în mărime de la 4 la 10 mii de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani.