logo

Un bărbat beat s-a izbit cu bicicleta într-un automobil


http://www.old.ipn.md/ro/un-barbat-beat-s-a-izbit-cu-bicicleta-intr-un-7967_985589.html

Un biciclist s-a ales cu mai multe plăgi contuze şi excoriaţii după ce i-a tăiat calea unui automobil în oraşul Vadul lui Vodă. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Maria Şamatailo, a comunicat pentru Info-Prim Neo că biciclistul, în vârstă de 44 de ani, era în stare avansată de ebrietate. După ce s-a certat cu iubitul, o tânără de 28 de ani a băut diverse pastile cu scop de sinucidere. Ea a fost internată la spitalul „Sfânta Treime” pentru dezintoxicare. În acelaşi spital au ajuns doi bărbaţi, de 50 de ani, găsiţi pe străzile Deleanu şi Coşbuc cu intoxicaţii alcoolice. Cu ciuperci proaspete s-a intoxicat o fată de 17 ani. Tânăra a fost internată la Centrul Mamei şi a Copilului. Duminică şi în noaptea spre luni, 4 octombrie, ambulanţele din capitală au avut 657 de intervenţii, inclusiv la 48 cazuri de infecţii virale acute, 46 cazuri de traumatisme, 5 ictusuri, 2 infarcte miocardice şi 20 de naşteri.