Guvernul l-a numit în funcţia de director general al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor pe Iurie Carp, absolvent al Academiei de Studii Economice, fost director al Agenţiei Moldova-Vin (lichidată), al SA Aroma, ex-director adjunct al SA Franzeluţa, transmite IPN.
Prin alte decizii, Vasile Pîntea a fost eliberat din funcţia de director al Agenţiei Rezerve Materiale, fiind înlocuit de Oleg Melenciuc, licenţiat în drept, fost şef adjunct al oficiului teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat. Ultimul loc de muncă a fost de vicepreşedinte al Consiliului raional Ialoveni.
Ex-ministrul educaţiei şi consilierul principal de stat, Leonid Bujor, a fost numit secretar adjunct al Guvernului, în locul lui Sergiu Palihovici, care deţine funcţia de ministru al mediului în noul guvern.
Din funcţia de şefă a Biroului pentru Relaţii Interetnice a fost eliberată Elena Beleacova. În locul ei a fost numit ex-deputatul Oleg Babenco. Deţine titlul de doctor, a fost rector al Universităţii Slavone.