logo

Vinul Moldovei are şanse să ajungă în ghidul vinurilor de top din regiune


http://www.old.ipn.md/ro/vinul-moldovei-are-sanse-sa-ajunga-in-ghidul-vinurilor-de-7966_1022136.html

Vinurile Moldovei vor participa la o evaluare a vinurilor de top din România şi Republica Moldova. Cele mai bune vinuri, în opinia experţilor internaţionali evaluatori, vor fi incluse în prima ediţie a Cărţii Vinurilor din România şi Republica Moldova. Evenimentul se va desfăşura între 26 şi 27 august în satul Cund din judeţul Mureş, unde juriul va degusta şi va evalua aproximativ 250 de vinuri selecţionate. Moldova va fi reprezentată de 46 de vinuri, produse de 16 companii locale, transmite IPN.

„Cartea Vinurilor din România şi Republica Moldova ne permite să integrăm produsele noastre într-un context cultural amplu şi relevant pentru consumatori. Este cu atât mai firesc să fim prezenţi în acest proiect, cu cât în România şi Republica Moldova sunt cultivate aceleaşi soiuri de viţă-de-vie, unele fiind locale, unice pe glob”, a declarat Dumitru Munteanu, directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului.

Iniţiatoarea proiectului şi preşedintele juriului, Marinela Vasilica Ardelean, a vizitat în perioada aprilie-august în jur de o sută de crame din România şi Republica Moldova şi a degustat aproape trei mii de vinuri. De la fiecare producător a ales între zero şi cinci etichete pentru vinurile tinere şi maximum patru etichete pentru vinurile de peste zece ani.„Avem vinuri excepţionale şi tocmai de aceea este important să le cunoaştem şi să le promovăm, ceea ce va putea aduce beneficii imense industriei vinurilor din ţările noastre”, a menţionat Marinela Vasilica Ardelean.

Juriul va fi împărţit în patru echipe, care vor degusta, vor discuta şi vor nota fiecare vin cu punct,  de la 3 la 5 (3 = bun, 4 = foarte bun, 5 = excelent). Vinurile care nu acumulează 3 puncte vor fi descalificate, iar cele mai apreciate vor fi recomandate pentru includerea în ghidul vinurilor reprezentative pentru zona noastră.

Volumul va fi lansat în martie 2016 şi va reprezenta un instrument complex de cunoaştere şi clasificare a vinurilor de top din România şi Moldova, atât pentru publicul larg, cât şi pentru specialişti şi importatori.