● LUNI, 22 aprilie
Au fost depuse și aprobate 226 de solicitări pentru creditul agricol de urgență
226 de solicitări pentru creditul agricol de urgență au fost recepționate în perioada 1 martie-19 aprilie. Toate au fost aprobate. Agricultorii se mai pot adresa băncilor comerciale pentru acest instrument financiar până pe 31 mai.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare menționează că agricultorii pot obține credite cu o valoare maximă de 500 000 lei, fiind garantate de stat în proporție de 90%. Instrumentul poate fi accesat inclusiv de către cei ale căror credite sunt plasate în categoria substandard, conform prevederilor BNM.
Directorul ANSA, despre reformele de diminuare a corupției și debirocratizare a instituției
Reformele desfășurate în ultimii ani la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au avut drept scop diminuarea corupției și debirocratizarea instituției. Totodată, reformele au culminat și cu diversificarea piețelor de export. Republica Moldova a obținut dreptul de export al ouălor de categoria A, dar și a cărnii procesate în Uniunea Europeană. De asemenea, a obținut dreptul de a exporta material săditor de nuc și măr, a declarat directorul ANSA, Radu Musteața, într-o conferință de presă.
Peste 100 de milioane de lei, transferați prin MIA Plăți Instant în mai puțin de 6 săptămâni
MIA, sistemul de plăți instant dezvoltat de Banca Națională a Moldovei (BNM) și furnizat prin intermediul aplicațiilor financiare din telefoanele mobile, are peste 100 de mii de utilizatori. Noul sistem, lansat în premieră în Republica Moldova pe 12 martie 2024, a fost utilizat până acum pentru transferarea a circa 100 de milioane de lei, în cadrul a aproximativ 100 de mii de tranzacții.
Prioritățile de creștere economică, discutate la Guvern cu misiunea FMI
Stadiul actual de implementare a programului cu Fondul Monetar Internațional a fost discutat de către prim-ministrul Dorin Recean cu echipa FMI, condusă de Clara Mira. De asemenea, au fost discutate evoluțiile în realizarea agendei de reforme, dar și progresele înregistrate în dezvoltarea economică a țării.
● MARȚI, 23 aprilie
În martie, leul s-a apreciat cu 0,8% în raport cu dolarul SUA
În luna martie, leul moldovenesc s-a apreciat în valori medii cu 0,8% în raport cu dolarul SUA, până la 17,7064 USD/MDL.
Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 86,6%, comparativ cu 90,5% în luna februarie 2024.
Moldovagaz va cumpăra și în luna mai gaze de la Energocom, câștigătoarea licitației
Societatea pe acțiuni Energocom a câștigat licitația pentru livrarea de gaze pentru luna mai inițiată de Moldovagaz pe platforma electronică de tranzacționare administrată de BRM East Energy SRL, sucursala locală a Bursei Române de Mărfuri. Astfel, în luna mai vor fi livrate circa 20 de milioane de metri cubi de gaze, în baza unei formule stabilite de Moldovagaz, ce include indicele TTF Front Month.
BNM prelungește concursul de design pentru monede jubiliare și comemorative
Banca Națională a Moldovei prelungește, la solicitarea cetățenilor, concursul de design grafic pentru monedele jubiliare și comemorative, emisiunea anilor 2024 și 2025. Proiectele pot fi depuse până la 7 mai, ora 14.00.
● MIERCURI, 24 aprilie
Magazinele vor fi încurajate să doneze alimentele care își pierd aspectul, dar sunt sigure
Agenții economici vor fi încurajați să doneze produse alimentare organizațiilor caritabile și băncilor de alimente pentru a ajuta persoanele vulnerabile și a preveni risipa alimentară. Este vorba despre alimentele care și-au pierdut aspectul comercial, dar a căror siguranță alimentară nu a fost compromisă. Cabinetul de miniștri a avizat pozitiv un proiect prin care se propune modificarea Legii privind prevenirea pierderii și risipei de alimente și a Codului Fiscal.
5 mii de tone de păcură sunt eliberate din rezervele de stat pentru Termoelectrica
Agenția Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne va elibera din rezervele de stat 5 mii de tone de păcură pentru SA „Termoelectrica”. Un proiect în acest sens a fost aprobat miercuri de Guvern. „Termoelectrica” va utiliza păcura eliberată pentru producerea energiei electrice și termice. Întreprinderea urmează să vireze în bugetul de stat, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, contravaloarea păcurii, în sumă de peste 102 mii de lei.
Statul majorează capitalul CFM din contul împrumutului de la BERD și BEI
Ministerul Finanțelor va aloca peste 728 de mii de lei (echivalentul a circa 35 de mii de euro) pentru majorarea capitalului social al întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova”. Potrivit unui proiect aprobat de Guvern, banii sunt alocați din contul împrumuturilor de la BERD și BEI.
22 de instituții publice municipale au fost eficientizate energetic și reabilitate termic
Douăzeci și două de instituții publice municipale: 14 licee, 5 grădinițe și 3 spitale au fost eficientizate energetic și reabilitate termic în cadrul unui proiect de eficiență energetică a clădirilor publice. Suprafața totală a instituțiilor este de peste 180 de mii de metri pătrați, iar numărul beneficiarilor finali ai proiectului se ridică la 35 de mii de persoane.
● JOI, 25 aprilie
Dan Perciun: 11 companii s-au angajat să învestească 17 milioane de lei în școlile model
11 companii private din Republica Moldova s-au alăturat Ministerului Educației și vor susține financiar crearea rețelei școlilor model. Declarația a fost făcută de ministrul Educației și Cercetării, potrivit căruia business-ul a acceptat să investească în instituțiile de învățământ din Republica Moldova 17 milioane de lei, bani ce vor fi utilizați pentru îmbunătățirea infrastructurii școlare. Ministrul Perciun spune că banii oferiți reprezintă o investiție a sectorului privat în capitalul uman al Republicii Moldova.
Campanie națională de încurajare a plăților „Fără cash”
40% din tranzacțiile cetățenilor se fac cu carduri fizice sau electronice. Pentru a încuraja și mai mult plățile cu cardul este lansată campania națională de informare „Fără cash”, în perioada aprilie-septembrie. Campania este lansată de Asociația Băncilor din Moldova, în parteneriat cu Visa și cu sprijinul Proiectului Tehnologiile Viitorului în Moldova, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.
Piotr Guțul: Statul nu își dorește o lege funcțională a protecției consumatorilor
Președintele Asociației Obștești Republicane „Protecția Consumatorilor”, Piotr Guțul, acuză „cele mai înalte eșaloane ale puterii” de corupție și spune că acestea nu își doresc o lege funcțională a protecției consumatorilor. Într-o conferință de presă la IPN, Piotr Guțul, a declarat că a trimis nenumărate cereri la prim-miniștri, președinți de Parlament, președinți de țară, dar și la Procuratură și alte organe de control, dar nu a primit răspunsuri care să rezolve problemele consumatorilor.
● VINERI, 26 aprilie
Relațiile economice moldo-germane, discutate la Chișinău de către ministrul federal Robert Habeck
Ministerul Federal al Economiei și Protecției Climei remarcă un interes concret din partea companiilor germane în ceea ce privește asigurările de investiții din Moldova. Ministrul federal, Robert Habeck, a discutat cu mai mulți oficiali de la Chișinău despre necesitatea de a le transforma într-un instrument esențial al relațiilor economice bilaterale. Oficialul a invitat companiile să profite de oportunitățile oferite în Moldova.
Moldovagaz propune ANRE ieftinirea gazului. Pentru consumatorii casnici – cu 1 leu
Gazele naturale ar putea să se ieftinească. Într-un demers depus de „Moldovagaz” la ANRE, pentru consumatorii casnici se solicită micșorarea tarifului până la 12,2 lei pentru un metru cub de gaze, ceea reprezintă o scădere de 8,9%.
● SÂMBĂTĂ, 27 aprilie
Guvernatoarea BNM, în discuții cu ambasadorul Japoniei: Este momentul oportun pentru investiții
Banca Națională contribuie la construcția unui sector financiar rezilient și transparent, aspecte fundamentale pentru atragerea investițiilor. Declarația aparține guvernatoarei BNM, Anca Dragu, și a fost făcută în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yamada Yoichiro. Discuțiile s-au axat pe evoluțiile indicatorilor macroeconomici și rolul BNM în asigurarea unui cadru prielnic de dezvoltare în perspectiva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
BNM ia în calcul schimbarea designului bancnotelor naționale
Banca Națională a Moldovei ia în calcul schimbarea designului bancnotelor naționale. Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, confirmă că există un plan de schimbare a felului în care arată leul moldovenesc. Urmează consultări și mai multe discuții la acest subiect. „Nu o să comunic acum, vom lăsa surprizele pentru discuții viitoare la această temă, dar anul acesta, da, ne vom uita la designul bancnotelor leului moldovenesc”, a declarat Anca Dragu pentru TV8. Întrebată dacă va fi schimbat și materialul din care sunt făcute bancnotele naționale, guvernatoarea a spus că este o fază ulterioară la care se va discuta despre suportul pe care este imprimată bancnota. „Dar va fi un proiect foarte frumos o să vedeți, un proiect participativ pentru a decide cum să arate bancnotele”, a adăugat Anca Dragu.