Tiraspolul respinge convocarea experților în statistică, o reuniune agreată anterior

Tiraspol a respins convocarea primei ședințe a experților în domeniul statisticii. Biroul politici de reintegrare precizează că refuzul vine chiar și după ce subiectul a fost agreat la reuniunea reprezentanților politici din 19 noiembrie 2024 și ulterior la 8 aprilie 2025, în prezența oficialilor OSCE, transmite IPN.

Biroul politici de reintegrare a comentat că Tiraspolul continuă să obstrucționeze abordarea subiectelor de interes pentru locuitorii ambelor maluri ale Nistrului.

„Propunerea Chișinăului este orientată spre inițierea unor discuții de lucru care să aibă drept finalitate racordarea metodologiei de colectare și procesare a datelor statistice în întreaga țară, conform principiilor aplicabile în Uniunea Europeană”, se arată într-un comunicat de presă al BPR.

Pe 8 aprilie, la oficiul din orașul Bender al Misiunii OSCE în Republica Moldova, a fost discutată necesitatea convocării în timpul apropiat a unor grupuri de lucru sectoriale, cu participarea experților de profil de pe ambele maluri ale Nistrului, în sfera statistică, pentru educație, ocrotirea sănătății.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.