15 ONG-uri creează Forumul pentru Protecţia Consumatorilor în Siguranţa Alimentelor

15 organizaţii neguvernamentale din Republica Moldova au creat, în premieră, Forumul pentru Protecţia Consumatorilor în Siguranţa Alimentelor. Forumul reprezintă o uniune apolitică, non-profit şi îşi propune influenţarea politicilor publice din domeniul agroalimentar, fito-sanitar şi protecţiei consumatorilor, transmite IPN.

La baza constituirii Forumului stă reţeaua de trei Centre de Asistenţă a Consumatorilor (CAS-uri), localizate în Chişinău, Cahul şi Bălţi, coordonate de organizaţii neguvernamentale. Centrele acordă servicii de informare, consultanţă şi asistenţă juridică primară în ceea ce priveşte drepturile de consumator şi siguranţa alimentară a acestora.

Coordonator la CAS Centru, Viorel Pârvan, a declarat că orice consumator care crede că drepturile sale au fost lezate se poate adresa direct la Centrul de Asistenţă sau poate raporta cazul la linia verde: 022 233 200, pe pagina www.alegesanatos.md şi adresarea directă.

Forumul creat din ONG-uri va fi platforma care va propune modificarea legislaţiei în funcţie de necesităţile consumatorilor şi va fi puntea de dialog dintre consumator cu autorităţi. Invitaţia de a adera la Forum rămâne deschisă pentru toate ONG-urile care doresc să adere la această platformă.

Crearea Forumului pentru Protecţia Consumatorilor în Siguranţa Alimentelor este realizată de Fundaţia Est – Europeană (FEE), în cadrul Programului „Armonizarea politicilor în domeniul sanitar şi fito-sanitar din Republica Moldova cu cele din Uniunea Europeană”, finanţat de Guvernul Suediei şi de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.